Despre cum trei femei au transformat dansul într-un act terapeutic — și ce ne învață ele despre noi
Ești în lumea ta interioară. Ochii nu sunt îndreptați spre oamenii din cameră — ei sunt doar energii cu umbre, prezențe pe care le simți fără să le privești. Nu vezi gesturile stângace ale nimănui, nu contează cu ce sunt îmbrăcați, nu e ca la o petrecere. Ești cu ochii în interior și în corp. Exteriorul — oamenii, temperatura camerei, soarele care se vede prin perdele — sunt toate corpuri printre care exiști, nu distractori.
În cameră, elementele se mișcă într-o logică a haosului și a controlului, a emoțiilor individuale și a emoțiilor de întâlnire. Terapeutul e o umbră care mai iese din când în când la lumină — să așeze, să provoace, să contemple și, la final, să pună în cuvinte ce s-a mișcat în cameră.
Omul este în dansul interior care îl duce unde era copil. Scoate de acolo trăirile prin mișcare — zvâc și lentoare, tensiune și eliberare. Se uită la ele și le înțelege rostul acum. Le venerează. Acela e momentul să îți dai drumul să simți ce era de simțit de atunci. Să îți dai drumul cu corpul.
Și în tot acest timp, mișcarea vine din tine, nu dintr-o coregrafie pe care trebuie să o urmezi. Corpul tău știe ce vrea să facă — zvâcnește sau se oprește, se deschide sau se strânge, aleargă sau îngheață. Iar când mișcarea se termină și te întorci din acel loc interior, terapeutul e acolo — să stea cu tine în ceea ce a ieșit la suprafață și să puneți împreună în cuvinte.
Am petrecut ani întregi stând cu oamenii într-o cameră, ascultând ce spun cuvintele și ce ascund ele. Și cu timpul am înțeles că există lucruri pe care corpul le știe și le poartă înainte ca mintea să le fi pus în ordine.
Terapia prin dans și mișcare mă fascinează tocmai pentru că lucrează acolo unde cuvintele nu ajung singure.
Sunt la început de drum în această direcție. Aici adun dans-terapia cu abc terapeutic din România și din afara ei.
Despre cum trei femei au transformat dansul într-un act terapeutic — și ce ne învață ele despre noi